20 May 2024
mun. Chișinău

Peste 157 de mii de persoane au beneficiat, în august, de medicamente și dispozitive medicale compensate

Peste 157 de mii de oameni din țara noastră au beneficiat, în luna august, de medicamente și dispozitive medicale compensate. Anunțul a fost făcut de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) care a transferat în acest scop farmaciilor contractate în jur de 73,9 de milioane de lei.  

Potrivit CNAM, în structura cheltuielilor pentru medicamentele compensate în luna august, cei mai mulți bani (circa 38 milioane de lei) au fost alocați pentru preparatele destinate tratamentului bolilor cardiovasculare, după care urmează antidiabeticele orale, injectabile și analogii de insulină (în jur de 15 milioane de lei) și preparatele compensate pentru boli psihice+boala Parkinson (peste 2,3 milioane de lei).

Pentru dispozitive medicale compensate, CNAM a transferat în jur de patru milioane de lei. De teste pentru determinarea nivelului de zahăr în sânge au beneficiat în jur de 14 mii de persoane, iar peste nouă mii – de lanțete. Totodată, mai mult de 353 de pacienți au ridicat din farmacii pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare.

Reţeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate este valabilă în toate farmaciile contractate de CNAM, pe întreg teritoriul ţării.

Lista denumirilor comerciale ale medicamentelor compensate poate fi accesată AICI:
Totodată, lista dispozitivelor medicale compensate poate fi găsită aici: http://www.cnam.md/index.php?page=309&

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *