4 December 2024
mun. Chișinău

Premieră medicală în Moldova. Copii operați pe cord fără bisturiu

getimage_27Cinci copii vor fi operați pe cord, cu ajutorul unei tehnici minim – invazive. Aceștia au vârste cuprinse între doi și cinci ani și suferă de malformații congenitale cardiace. Intervențiile vor fi efectuate, în data de 21 mai, de către un medic din Suedia, împreună cu o echipă de medici din Chișinău.  

Noua metodă constă în efectuarea unei puncții în zona coapsei, unde se va introduce un cateter. Sonda este avansată până la nivelul inimii, astfel doctorii pot vedea întreaga procedură pe un monitor. Fiecare operație va dura aproximativ o oră, iar pacienții vor fi externați peste o zi.

În țara noastră, copiii cu astfel de patologii au fost operați doar prin metoda clasică, ce constă în efectuarea unei incizii la nivelul cutiei toracice. O astfel de intervenție durează însă cinci ore, iar recuperarea post-operatorie – până la trei săptămâni.

Operațiile sunt realizate în cadrul unui proiect de colaborare dintre o instituție privată din Capitală și specialistul în cardiologie intervențională din Suedia.

img_4_bigCardiologia intervențională este o ramură a cardiologiei și este considerată o revoluție medicală. Această tehnică de tratare înlocuiește operația pe cord deschis. În urma acesteia, pacientul rămâne fără cicatrici și fără dureri.

Până în prezent, în țara noastră doar adulții au fost tratați prin soluții minim-invazive.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *