12 October 2024
mun. Chișinău

Prima femeie însărcinată, în urma tratamentului gratuit de fertilizare in vitro

 

Una dintre femeile care a apelat la procedura de fertilizare in vitro, plătită din banii statului, a rămas însărcinată. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății. În așteptarea acestui rezultat sunt încă 19 paciente, care au beneficiat de acest tratament.  

Ministerul Sănătății a oferit posibilitatea cuplurilor infertile asigurate medical să beneficieze gratuit de o procedură de fertilizare in vitro, în luna februarie 2017. Autoritatea a aprobat atunci, în premieră, un ordin care reglementează condițiile în care poate fi solicitat acest tratament.

Astfel, în perioada aprilie-mai, comisia de evaluare a Ministerului Sănătății a recepționat 67 de dosare de la cuplurile infertile. Între timp, Compania Națională de Asigurări în Medicină a contractat trei instituţii medicale private pentru prestarea serviciilor de fertilizare in vitro.

În total, comisia ministerului Sănătății a aprobat 30 de dosare. Restul urmează să fie evaluate în timpul apropiat. Ca urmare, 30 de femei au primit bilete de trimitere la clinicile contractate de CNAM, dintre care 20 au început tratamentul de fertilizare in vitro. Celelalte zece femei vor beneficia de această procedură medicală în luna septembrie. 

emedicina.md amintește faptul că tratamentul de fertilizare in vitro gratuit poate fi solicitat de cuplurile asigurate medical o singură dată. CNAM achită pentru o procedură 31 729 lei.

Pentru început, ambii parteneri trebuie să se adreseze medicului de familie

Potrivit Ministerului Sănătății, aproximativ 3000 de cupluri infertile din țară necesită tratament de fertilizare in vitro.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *