În noaptea de 25 spre 26 martie, în ultima duminică din această lună, trecem de la ora de iarnă, la cea de vară. Astfel, va trebui să dăm acele ceasornicului cu o oră înainte, când ora 3:00 va deveni ora 4:00, iar ziua de duminică va avea 23 de ore în loc de 24. Prin urmare, vom fi nevoiți să ne ridicăm din pat cu o oră în avans față de cum ne-am obișnuit, pentru a beneficia de lumină naturală, care, după echinocțiul de primăvară, apare mai devreme. Introducerea orei de vară a apărut în timpul Primului Război Mondial, din necesitatea de a economisi rezervele de cărbune necesare producției de război. Ulterior, a fost adoptată de mai multe țări pentru a face economie la electricitate, iar în prezent această practică este utilizată de peste 100 de state. Din păcate, schimbarea orei nu trece fără consecințe asupra organismului multora dintre noi. Chiar dacă pare o ajustare minoră a regimului cotidian, unii oameni pot avea probleme serioase de sănătate.
Pe lângă faptul că, în primele zile de la trecerea la ora de vară, mulți oameni întârzie la muncă sau scapă transportul, ceasul biologic al organismului este dat peste cap. „În primul rând are de suferit regimul de somn. Organismul nostru folosește ritmul circardian pentru a regla toate procesele sale. Acesta reprezintă ciclul de aproximativ 24 de ore, care are loc la nivel fizic, mental și comportamental, ca răspuns al organismului la alternanța lumină-întuneric din mediul înconjurător. Atunci când mutăm acele ceasornicului cu o oră înainte, suntem nevoiți să ne trezim mai devreme, iar corpul trebuie să se adapteze”, a explicat pentru emedicina.md Adrian Lupușor, neurolog la Centrul de Somnologie din cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie.
Medicul mai spune că avem nevoie de o săptămână pentru ca organismul nostru să se obișnuiască la trecerea la ora de vară. „Ca să nu avem de suferit, ar fi bine să facem această trecere mai lent. De exemplu, putem modifica regimul nostru cotidian cu o săptămână sau două înainte de ziua în care se schimbă ora, prin trezirea mai devreme. În prima zi ne ridicăm din pat cu șapte minute mai devreme decât de obicei, a doua zi mai scădem șapte minute de somn și tot așa. Astfel, vom fi mai pregătiți în ziua cu pricina”, ne mai sfătuiește neurologul Adrian Lupuşor.
Cei mai afectați de schimbarea orei sunt bolnavii cronici, copiii și vârstnicii. Ceasul biologic al acestora este mai dificil de reglat. Potrivit lui Adrian Lupușor, cel mai mult suferă persoanele cu boli cronice, care se pot agrava. Urmează pacienții cu maladii cardiace. Odihna insuficientă în cazul lor poate avea consecințe grave și crește riscul atacurilor de cord. Potrivit unei cercetări publicate în 2010, numărul infarctelor crește cu 10% în zilele de luni și marți, după schimbarea orei. Un alt studiu realizat în 2016 arată că rata accidentelor vasculare cerebrale este cu 8% mai mare în primele două zile după trecerea de la ora de iarnă, la cea de vară. Mai mult, în cazul bolnavilor de cancer, această rată crește chiar cu 25%, iar în ceea ce privește persoanele care au peste 60 de ani – cu 20%.
Și șoferii care obișnuiesc să se trezească foarte devreme dimineața trec foarte greu peste schimbarea orei. În cazul lor, somnolența caracteristică primelor zile după trecerea la ora de vară poate fi fatală. „Șoferii, ca și restul oamenilor, devin mai somnoroși. Este un lucru deja demonstrat că în prima săptămână, după schimbarea orei, crește numărul accidentelor rutiere provocate de adormitul la volan”, mai susține Adrian Lupuşor.
Pentru a evita urmările nefaste după ce se schimbă ora, medicul Adrian Lupuşor vine cu o serie de recomandări:
30 de minute de liniște înainte de somn
Pentru a avea o jumătate de oră calmă, o variantă foarte bună este lectura. Optați pentru cărți care îți provoacă plăcere, care să vă liniștească și să vă ofere o stare generală de bine.
Fără ecrane luminoase în timpul serii
Dacă vă doriți un somn calitativ, seara trebuie să treacă fără calculator, tabletă, telefon sau televizor. Orice ecran luminos inhibă secreția de melatonină și face procesul de adormire mult mai dificil. În plus, toate aceste gadgeturi sunt generatoare de informație, care nu e întotdeauna pozitivă. Știrile cu impact emoțional, văzute înainte de culcare, vă pot da peste cap întregul regim.
Cină ușoară
O altă regulă este evitarea meselor copioase. Deliciile consumate în exces seara vor da prea mult de muncă întregului organism, care și așa este extenuat după o zi plină de activități.
Regim bine pus la punct
Trebuie să vă învățați să aveți un regim cotidian corect. Încercați să vă culcați seara cu minimum o oră mai devreme, astfel încât organismul să nu simtă privarea de odihnă atât de intens. Orele de culcare și trezire trebuie să fie aceleași în fiecare zi. Ziua să fie împărțită corect și eficient, cu respectarea obiceiurilor similare. Trebuie să aveți ore pentru muncă, sport, plimbare și mâncare. De reținut este și faptul că lipsa somnului din timpul nopții nu trebuie compensată ziua. Este o practică greșită să dormi mai mult dimineața, pentru că în acest mod furați din somnul următoarei nopți și vă puteți alege cu insomnii.
Nu faceți sport înainte de somn
Activitatea fizică intensă trebuie evitată seara. Trebuie să mergeți la sală cu cel puțin trei-patru ore înainte de culcare. În schimb, este binevenită o plimbare ușoară în aer liber, care vă va relaxa și vă va ajuta să dormiți mai bine.
Nu vă uitați la ceas în toiul nopții
Este un sfat mai ales pentru persoanele care suferă de insomnii. Dacă vă treziți noaptea, nu arunca imediat privirea asupra ceasului. Pentru că dacă vă veți uita la cât e ora, veți începe să calculați cât mai este până când trebuie să vă ridicați din pat. În consecință, vă vor năvăli diverse gânduri și vă va fi foarte greu să adormiți la loc.