4 December 2024
mun. Chișinău

Proprietari de localuri amendați pentru încălcarea legii antifumat

Nutriționista Luminiţa Suveică Cei mai mulți moldoveni nu sunt preocupați de propria sănătate
Foto: Luminiţa Suveică

Șapte proprietari de baruri și restaurante din municipiul Chișinău au fost amendați pentru nerespectarea prevederilor Legii antitutun, care interzice fumatul în locuri publice. Abateri au fost depistate și la alți peste 100 de agenți economici, care prestează servicii în domeniul alimentației publice, însă aceștia au scăpat doar cu avertismente. Declarația a fost făcută de
, medicul-șef al Centrului Municipal de Sănătate Publică din Chișinău,  în cadrul controlului inopinat efectuat în Piața Centrală.

Atât comercianții, cât și cumpărătorii știu că nu au voie să fumeze în piețe. Pe tarabe, magazine și coșuri de gunoi sunt încleiate abțibilduri antifumat. Mai mult, o dată la zece minute, sunt difuzate mesaje audio, care avertizează despre interdicțiile aplicate din data de 31 de mai.

Majoritatea comercianților și cumpărătorilor respectă legea. Puțini sunt cei care fumează, dar, în mare parte, aceștia sunt oameni de la țară, care nu au auzit despre interdicțiile privind fumatul în locuri publice. În asemenea cazuri, angajații Pieței Centrale îi anunță despre restricții, iar fumătorii se conformează. Rareori am avut de înfruntat rezistență din partea fumătorilor”, a declarat directorul interimar al Pieței Centrale, Veaceslav Balan.

fumatul-interzis_55726381-696x464Respectă legea și cei mai mulți proprietari ai localurilor de alimentație publică și de agrement. Totuși, unii încearcă să sfideze autoritățile, contestând sancțiunile aplicate de specialiștii Centrului de Sănătate Publică, susține medicul-șef al instituției, Luminița Suveică.

„Asta ne îngreunează munca. Ei cred că legea încalcă drepturile lor și că îi discriminează. Mă bucură faptul că oamenii sunt receptivi și ne anunță atunci când observă astfel de cazuri. De exemplu, din data de 31 mai și până în prezent am primit peste o mie de sesizări. Nu toate pot fi demonstrate, din lipsă de probe. Dovezi în acest sens sunt imaginile foto și video”, a explicat Luminița Suveică”.

Teama de a nu-și pierde clienții i-a determinat pe unii agenți economici să amenajeze locuri pentru fumători, în aer liber. La prima vedere, măsura pare să fie pasibilă de pedeapsă, chiar dacă terasa se află la o distanță de zece metri de local. Și asta deoarece, în acel spațiu, nu doar se fumează. Acolo sunt servite bucate și băuturi de către angajații localului. De aici reiese că aceștia sunt expuși fumului de țigară la locul de muncă, ceea ce contravine legii. Dar cum actul normativ nu prevede și nici nu interzice construcția teraselor pentru fumători, autoritățile nu pot aplica sancțiuni.

Suntem abia la început. Mai avem încă foarte mult de muncit, pentru a eficientiza legea. Va fi necesar, pe parcursul implementării actului normativ, să îmbunătățim unele prevederi, ca să nu lase loc de interpretări. Scopul nostru, al medicilor, este ca mai mulți să renunțe la fumat. Acest viciu afectează grav sănătatea oamenilor și reprezintă o povară pentru sistemul medical”, a precizat Luminița Suveică.

Din data de 31 mai, când au intrat în vigoare prevederile Legii antitutun, care interzic fumatul în locuri publice, au fost verificate peste o mie de localuri de agrement din Capitală. În urma controalelor au fost aplicate amenzi în sumă de 6400 de lei. În același timp, poliția a sancționat 22 de persoane, care au fumat în locuri interzise și nu s-au conformat avertismentelor. În acest caz, au fost aplicate amenzi în sumă de peste 22 de mii de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *