4 December 2024
mun. Chișinău

Rata deceselor provocate de infarct a fost redusă cu 10 la sută în spitalele din Orhei, Cahul și Edineț

Examinarea minuțioasă a pacienților și respectarea cu strictețe a protocoalelor salvează mai multe vieți. Sunt concluziile unui proiect implementat în spitalele raionale din Orhei, Edineț și Cahul, în perioada 2014-2017.  În decurs de doi ani, rata deceselor provocate de infarctul miocardic acut a fost redusă cu 10 la sută.

Potrivit autorilor proiectului, 54 la sută dintre pacienții care au făcut atac de cord în raionul Cahul au decedat în 2014. Deja peste doi ani, în 2016, acest indicator a ajuns la 38,7 la sută.

De asemenea, în perioada implementării proiectului, la Orhei au murit 35 la sută dintre persoanele care au suferit infarct miocardic acut. Aceasta înseamnă cu șase la sută mai puține decese față de anul 2014.

În același timp, a fost diminuată cu 10 la sută durata de spitalizare a pacienților cu apendicită, colecistită și hernie inghinală în spitalele din raioanele din Orhei, Edineț și Cahul.

Tot cu 10 la sută a fost redusă rata internărilor nejustificate în aceste instituții medicale. Ca urmare, managerii au economisit bani și au îmbunătățit calitatea asistenței medicale acordată bolnavilor.

Rezultatele obținute se datorează și faptului că spitalele au fost dotate cu dispozitive medicale performante, iar medicii au fost instruiți cum să gestioneze eficient cazurile medicale.

Proiectul „Îmbunătățirea Calității și Eficienței Serviciilor Medicale” este implementat de Ministerul Sănătății și Agenția Internațională de Cooperare a Germaniei.

Acțiunile au demarat în 2014 și vor finaliza în luna septembrie, 2017. Pentru implementarea proiectului, Guvernul Germaniei a alocat trei milioane de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *