4 December 2024
mun. Chișinău

Sarea, bună nu doar în bucate, ci și în scopuri medicinale

Nimeni nu pune la îndoială faptul că sarea are un rol important în bucate, cărora le dă gust și savoare. Această clorură de sodiu este însă mult mai utilă decât ne imaginăm și poate fi folosită și în alte scopuri, cum ar fi cele medicinale. De multe ori, sarea este chiar mai eficientă decât produsele scumpe procurate din farmacii.

Te poate scăpa de durerea din gât. Durerile în gât pot apărea din mai multe motive. Printre acestea se numără răceala, aerul uscat, strigătele sau unele infecții. Acestea pot fi tratate sau cel puțin ameliorate cu sarea de bucătărie. O simplă gargară va reduce durerea, mai ales că sarea are efect antiseptic și vă va ajuta să combateți infecția. Adăugați jumătate de linguriță de sare într-o cană cu apă caldă. Faceți gargara cu acest amestec, dar nu îl înghițiți.

Tratează stomatita. Stomatita este o inflamație a cavității bucale, foarte dureroasă și care stârnește un mare disconfort. Cauzele sunt diverse, inclusiv de la alergie sau infecții. Aceasta se manifestă prin umflături roșii și sângerări, extrem de iritante, iar bolnavul practic nu poate mânca. Și în acest caz, sarea vă vine în ajutor. Pentru a trata stomatita, dizolvați două lingurițe de sare într-un sfert de cană cu apă caldă și ține amestecul în gură pentru 20 de secunde. Repetă procedura de patru ori pe zi.

Ameliorează durerea de picioare. Durerea de picioare creează, de obicei, mari probleme în activitatea zilnică și vrei să scapi de ea cât mai repede. Și în acest caz putem utiliza sarea, indiferent de zona afectată. Adaugă jumătate de cană cu sare într-un vas mic în care îți vei cufunda picioarele pentru 15 minute. După ce le scoți, masează-le ușor timp de cinci minute. Remediul va fi de folos și în cazul senzației de picioare grele, după o zi de muncă.

Fără ochi roșii. Conjunctivita, o afecțiune care afectează ochii, care, de cele mai multe ori, este cauzată de un virus sau de o infecție bacteriană, se manifestă inclusiv prin înroșirea ochilor. Ca să scăpați de acest disconfort, este bine să utilizați dezinfectantul natural – sarea. Mai mult, sarea reduce nu doar roșeața, ci și durerea. Fierbe o cană cu apă distilată amestecată cu o linguriță de sare. Las-o să se răcească și picură puțină soluție în ochi. Repetă procedura de câteva ori pe zi.

Pastă de dinți naturală. Sarea este o alternativă minunată pentru pasta de dinți din comerț, pentru că ajută la curățarea dinților și a întregii cavității bucale și înlătură bacteriile. De asemenea, ajută la îndepărtarea plăcii dentare și previne apariția cariilor. Tot ce trebuie să faci este să bagi periuța umedă în sare, apoi să te speli pe dinți. Clătește și repetă procedura cel puțin o dată în zi. Pentru un efect mai bun, mixează cantități egale de sare cu bicarbonat de sodiu.

Reduce cearcănele. Oboseala și somnul insuficient duc la apariția cearcănelor, iar produsele cosmetice nu sunt întotdeauna eficiente, chiar dacă multe dintre ele sunt scumpe. O variantă ieftină și eficientă este sarea, care te ajută să reduci inflamația și îți readuce la normal pielea din jurul ochilor. Amestecă jumătate de linguriță de sare într-un bol cu apă călduță. Apoi, înmoaie în soluția salină două discuri de vată și pune-le pe ochii închiși pentru câteva minute. Repetă procedura peste un sfert de oră, timp de trei ori pe seară.

Tratează înțepăturile de insecte. Înțepăturile de insecte provoacă durere și mâncărime. Pentru a scăpa de acest disconfort, poți utiliza sare, care va neutraliza toxinele lăsate de albină, viespe sau țânțar. Are proprietăți antiseptice și va dezinfecta zona afectată. Umezește o linguriță de sare cu foarte puțină apă, așa ca să primești o pastă pe care să o aplici pe locul înțepăturii. Las-o să se usuce vreo jumătate de oră. Repetă de câte ori este nevoie.

Desfundă nasul. Soluția salină este una dintre cele mai bune variante pentru desfundarea nasului. Aceasta ajută la eliminarea mucoasei nazale și la restabilirea unei respirații normale. Amestecă o linguriță de sare cu două căni de apă distilată caldă. Picură puțină soluție în nas și problema este rezolvată.

Sursa:

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *