4 December 2024
mun. Chișinău

Studiu realizat în România: După COVID-19, vârstnicii pot avea tulburări de memorie și anxietate

Un studiu realizat în România privind impactul bolii COVID-19 asupra persoanelor în vârstă arată că infecția provocată de virusul SARS-CoV-2 generează modificări sau alterări cognitive. Dintre persoanele testate, aproape un sfert, inclusiv persoane care nu fuseseră diagnosticate anterior cu patologie neuro-degenerativă, au prezentat, în urma COVID-19, simptome precum tulburări de memorie și anxietate.

Potrivit News.ro., cercetarea medicală realizată pe 304 pacienți în vârstă arată că 24%, respectiv 73 dintre pacienți, au suferit modificări sau alterări cognitive post COVID, iar dintre aceștia 11 au suferit accidente ischemice periferice indiferent de prezența aterosclerozei cerebrale, coronariene sau periferice.

De asemenea, 18 pacienți reprezentând 6% din total, au fost diagnosticați cu anxietate și depresie, evidențiind complexitatea impactului asupra sănătății mentale, arată rezultatele studiului realizat de Enayati Hospital și ale cărui rezultate au fost făcute publice recent.

„Nu trebuie să lăsăm 6-12 luni pacientul în așa-numitul sindromul brain-fog, ceață pe creier, el trebuie să se adreseze și să consulte cât mai repede specialistul în geriatrie și gerontologie. Noi avem experiență și putem să spunem că ne numărăm printre promotorii care au studiat și creierul, nu doar plămânii atunci când se discută despre infecția cu Sars-CoV-2. Toată lumea a studiat și a căutat plămânul, toată lumea a monitorizat, din imagistică, toracele. Noi ne-am concentrat pe creier, pentru că este o neuro-inflamaţie, este un sindrom febril în contextul infecției cu SARS-COV-2 și orice neuro-inflamaţie aduce după sine tot acest tren al patologiei de tip neuro-degenerativ”, a declarat coordonatorul studiului, Ioana Ioancio, medic primar Geriatrie-Gerontologie.

Studiul a inclus și pacienți care nu fuseseră diagnosticați anterior cu patologie neuro-degenerativă, dar care au prezentat simptome precum tulburări de memorie și anxietate. Studiul a fost realizat pe pacienți internați sau consultați în ambulatoriu în perioada iunie 2022-martie 2023, diagnosticați sau nu cu patologie neuro-degenerativă, infectați cu SARS-CoV-2. Pacienții au fost evaluați în conformitate cu standardele Comprehensive Geriatric Evaluation (CGA) pentru a identifica sindromul de „long COVID”.

Concluziile au evidențiat că mulți dintre pacienți au prezentat modificări semnificative, inclusiv pe imagistica cerebrală, la trei-șase luni după infectarea cu SARS-CoV-2. Echipa medicală care a participat la realizarea acestuia a subliniat avantajele unui ecosistem integrat, care permite monitorizarea atentă a pacienților în diverse stadii ale bolii. Coordonatorul studiului a atras atenția, la rândul său, asupra importanței diagnosticului precoce și a abordării multidisciplinare.

„Concluziile acestui studiu reafirmă necesitatea unei abordări personalizate în tratamentul pacienților vârstnici cu patologie neuro-degenerativă și infecție cu SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat dat publicității, joi, de către realizatorii studiului.

Conform acestora, cercetarea, intitulată „Patologia neuro-degenerativă cu debut la pacienții vârstnici infectați cu SARS-CoV-2”, a fost prezentată la cea de-a 33-a ediție a Conferinței Europene de Alzheimer „New opportunities în dementia care, policy and research”, desfășurată în Helsinki, Finlanda, în perioada 16 – 18 octombrie 2023.