15 November 2024
mun. Chișinău

Tatăl în sala de naștere: sprijin sau piedică

Apariția pe lume a unui copil este un moment de bucurie și de împlinire în familie. Doar că procesul nașterii este unul destul de chinuitor pentru mamă, care are nevoie de multă forță, curaj și încredere. Pentru multe femei este foarte important ca în timpul travaliului să fie însoțită de tatăl copilului. Dacă până nu demult, prezența soțului în sala de nașteri era de neînchipuit, bărbații nu făceau decât să fumeze țigară, după țigară, în curtea maternității, sau să umble nervos de colo până colo pe holul spitalului, în prezent aceasta a ajuns un drept de necontestat. Totuși multe cupluri nu înțeleg importanța prezenței tatălui la primele clipe de viață ale copiilor lor.

Viitorii părinți sunt încă împărțiți în două tabere în această privință. Femeile care și-au avut soții aproape, când au trecut prin chinurile nașterii, afirmă că prezența soțului la primul strigăt al copilului lor este foarte importantă. Mai mult, este benefic pentru gravidă să fie însoțită de cineva care să-i facă masaj, să o ajute să-și schimbe poziția, să respire etc.

Spre exemplu, Felicia Șeptelici spune că soțul său a ajutat-o foarte mult și a reușit să rămână cu amintiri minunate din ziua în care a adus-o pe lume pe fetița lor. ”El a reacționat destul de calm, a fost primul care mi-a zis că e sănătoasă, ce culoare are părul ei, primul care a ținut-o în brațe și cel care i-a făcut poza din primul minut al vieții ei.”

Și Diana Lazarez spune că prezența soțului său la nașterea celor doi copii a fost o experiență extraordinară și de neuitat. ”Mi-a făcut masaj în timpul travaliului, m-a ținut de mână și îmi spunea cuvinte de încurajare. S-a ținut tare ca să îmi insufle încredere. E mândru că și-a văzut primul fii. Cred că orice femeie trebuie să-și aibă soțul alături”.

Mai mult, femeia crede că nașterea este o experiență, care poate să-i apropie și mai mult pe parteneri. Iar familiile pot deveni mai durabile, mamele mai iubite și apreciate, iar copii – educați în dragoste și înțelegere.

Diana Lazarez a mai adăugat faptul că: ”Multe femei au frică să nască în prezența bărbatului de teama că aceștia își vor pierde dorința de a face sex și că nu le vor mai vedea la fel de feminine și frumoase. Sunt sigură că această fobie e insuflată de stereotipurile sovietice, în care educația sexuală era limitată, iar dragoste se făcea doar pe întuneric”.

watermarked-predvestniki-rodov-na-38-nedele2Cuvintele spuse de Diana Lazarez sunt confirmate de Cristina Moraru, care a fost categoric împotrivă să nască în prezența soțului, întrucât acesta este un proces intim. ”Acolo se întâmplă lucruri pe care nu trebuie să le vadă. Este vorba mai mult despre atracția fizică, atât. Cred că după asistarea lui la naștere, aceasta va dispărea”, ne-a povestit Cristina.

De aceeași părere este și Alina Alievscaia, care a născut în lipsa soțului său. ”Îl cunosc foarte bine și știu ce schimbări ar fi putut avea loc în viața noastră sexuală. Potrivit lui, dacă ar fi asistat la naștere, ulterior ar fi putut să-i fie scârbă de mine”, a menționat femeia. 

Medicii confirmă faptul că fenomenul asistării tatălui la naștere capătă amploare în țara noastră. Obstetrician-ginecologul Diana Mitriuc spune că, în ultimii ani, tot mai multe femei solicită să fie însoțite de tatăl copilului, întrucât acest moment unic este foarte important pentru amândoi și nu trebuie ratat. ”Nu este obligatoriu ca bărbatul să  fie prezent pe durata întregului proces. El poate sta la căpătâiul soției, să o mângâie, să o țină de mână. Dacă, din anumite motive, nu mai poate sta când se produce nașterea, poate merge în camera alăturată. Pentru femeie e important când știe că are a doua jumătate în preajmă”, a precizat medicul.

Doctorii vorbesc totuși și despre teama unor tătici de a-și vedea soția în suferință. Unora le este frică de procesul nașterii, mai mult decât unei femei. Astfel de bărbați nu trebuie forțați, spun medicii. ”Este o chestie individuală, femeia trebuie să-și cunoască bine soțul. Unii nu vor să asiste la naștere nu pentru că își iubesc mai puțin soția, ci pentru că nu pot. Și asta pentru că în momentul în care iubita lui suferă, nu știe cum să o ajute, se simte neputincios. Noi, medicii, facem orice pentru confortul psihologic al mamei, dorința ei este prioritatea noastră”, a mai menționat obstetrician-ginecologul Diana Mitriuc.

Psihologii le recomandă însă taților să se informeze bine înainte de a lua decizia de a asista la naștere. În timpul travaliului, este bine să o susțină pe mamă cât mai mult posibil, să o țină ocupată, să o ajute să treacă peste contracțiile dureroase. Este nevoie de multă răbdare și toleranță. Când bebelușul este tot mai aproape, cuvintele de încurajare sunt esențiale.

Chiar dacă pentru cei mai mulți bărbați chinurile nașterii sunt greu de înțeles, aceștia trebuie să-și cunoască suficient partenera, astfel încât să știe cum o poate ajuta în asemenea momente dificile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *