12 October 2024
mun. Chișinău

Trei tineri, reținuți pentru contrabandă cu anabolizante

4_14460700O grupare criminală, specializată în contrabandă și cu contrafacerea substanțelor anabolizante, a fost destructurată de poliție. Cei trei tineri învinuiți de comiterea infracțiunii au între 20 și 33 de ani si au fost reținuți luni, în urma unei operațiuni comune a Direcției Investigarea Fraudelor a Inspectoratului Național de Investigații și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Reținerea a doi dintre ei avut loc în flagrant delict, la vama Sculeni, imediat după controlul vamal, iar capul grupării a fost reținut în Chișinău. Potrivit polițiștilor, preparatele anabolizante erau transportate în locuri special amenajate, în pereții dubli ai unui microbuz de pe ruta Chișinău-Iași.

Anabolizantele urmau să fie vândute în țările Uniunii Europene. Totodată, au fost efectuate mai multe percheziții la domiciliile bănuiților, unde a fost depistată o linie clandestină de contrafacere a substanțelor anabolizante.

De asemenea, au fost depistate și ridicate anabolizante ambalate, sub formă de pastile și substanțe injectabile, în valoare de peste un milion de lei. Dacă li se va demonstra vinovăția, cei trei riscă de la trei, până la zece ani de închisoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *