20 May 2024
mun. Chișinău

Un copil a suferit arsuri ale esofagului, după ce a înghițit o baterie

Un copil de doar un an și jumătate din Capitală a ajuns la spital, după ce a înghițit o baterie cu un diametru de doi centimetri.  

Micuțul a înghițit în joacă bateria acum o săptămână. Pentru că nu aveau de unde să știe despre acest lucru, părinții au început să-l trateze de bronșită, la indicația medicului de familie. Ulterior, după ce au văzut că starea lui nu se îmbunătățește, părinții l-au dus la un control, la spital. În urma unui verificări minuțioase, medicii au depistat bateria în esofag. Iar pentru că începuse deja să se oxideze, medicii au decis imediat eliminarea corpului străin din organism.

Intervenția a avut loc la Institutul Mamei și Copilului în această după-amiază și s-a soldat cu succes. Totuși, din cauza lichidelor toxice eliminate din baterie, copilul a suferit arsuri minore ale esofagului.

Potrivit medicilor, copilul va rămâne internat în secția reanimare a Institutului Mamei și Copilului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *