27 July 2024
mun. Chișinău

Un miliard de lei pentru proiecte de susținere a persoanelor cu dizabilități

Numărul persoanelor cu nevoi speciale, plasate în instituţii rezidenţiale, va scădea în următorii şase ani cu 30 la sută. Tot de trei ori urmează să fie redus numărul internărilor pacienţilor cu dizabilităţi, aceştia urmând să beneficieze de tratament la domiciliu. Obiectivele sunt prevăzute într-un program amplu de incluziune a persoanelor cu dizabilităţi pentru perioada 2017-2022. Documentul, elaborat de Ministerul Muncii, include 70 de proiecte de susţinere a acestor categorii de cetăţeni pentru care vor fi alocate 912 milioane de lei.

Cei mai mulţi bani, peste 40 la sută, vor fi investiţi în dezvoltarea serviciilor sociale comunitare destinate persoanelor cu nevoi speciale. Pacienţii urmează să beneficieze de tratamente în centre speciale sau chiar la domiciliu, acţiuni care vor reduce semnificativ numărul persoanelor plasate în spitale şi centre speciale.

În domeniul învăţământului, autorităţile preconizează ca în 2022 fiecare al treilea copil cu nevoi speciale, care, în prezent, frecventează şcoli speciale să fie incluşi în instituţii şcolare generale cu materiale educaţionale specifice. De asemenea, vor fi alocaţi peste 38 de milioane de lei pentru asigurarea accesului copiilor cu dizabilităţi la servicii de educaţie preşcolară. Alte 75 de milioane de lei vor fi investite pentru dotarea instituțiilor de învățământ cu unități de transport accesibile și echipamente necesare. Tot până la încheierea programului, fiecare a treia unitate de transport public va trebui să fie accesibilă pentru persoanele cu dizabilități.

Peste 20 de milioane de lei vor fi investite pentru instruirea personalului din spitale şi pentru indexarea şi majorarea prestaţiilor sociale destinate persoanelor cu dizabilităţi. Alte aproximativ 70 de milioane de lei vor fi acordate pentru asigurarea acestor pacienţi cu scaune cu rotile şi consumabile, cum ar fi seringi, materiale pentru pansament, stome etc. În premieră, vor fi acordate gratuit şi servicii de asistență ginecologică şi de planificare a familiei pentru femeile cu diferite dizabilități. Statul va aloca şi 17 milioane de lei pentru crearea unor centre de reabilitare profesională, iar cel puţin 60 la sută dintre beneficiarii acestor cursuri urmând să fie angajaţi în câmpul muncii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *