13 October 2024
mun. Chișinău

Plan de măsuri pentru prevenirea și reducerea cazurilor de tuberculoză

Numărul cazurilor de tuberculoză depistate tardiv va fi redus cu 10 la sută, până la sfârșitul anului 2018. Totodată, 60 la sută dintre bolnavii de tuberculoză sensibilă vor face tratamentul în condiții de ambulatoriu. Acestea sunt doar câteva dintre obiectivele planului de consolidare a serviciului de ftiziopneumologie elaborat și aprobat de Ministerul Sănătății.

Documentul prevede mai multe măsuri pentru prevenirea și reducerea numărului de bolnavi de TBC. Astfel, în scopul asigurării calității tratamentului efectuat în ambulatoriu, vor fi deschise centre comunitare în toate raioanele. În prezent, activează doar zece astfel de centre, situație care nu permite monitorizarea eficientă a bolnavilor care administrează medicamentele la domiciliu.

Totodată, va fi stabilit un nou indicator de performanță pentru angajații din cadrul serviciului de ftiziopneumologie. Aceștia vor fi evaluați în funcție de rata diagnosticării și tratării precoce a tuberculozei. În prezent, 40 la sută dintre cazurile de tuberculoză sunt depistate tardiv.

De asemenea, Ministerul Sănătății își propune să compenseze medicamentele administrate de bolnavi pentru înlăturarea reacțiilor adverse. Acestea sunt provocate de tratamentul tuberculozei și afectează aproximativ jumătate dintre pacienți. Cele mai frecvente reacții adverse sunt tulburările gastro-intestinale, durerile articulare, diminuarea auzului și afectarea memoriei.

Pentru îmbunătățirea asistenței medicale acordate în spitale, va fi evaluat și numărul de pacienți care necesită spitalizare. În funcție de rezultatul obținut, va fi optimizat numărul de paturi pentru bolnavii de TBC.

Amintim că la sfârșitul lunii martie directorul Institutului de Ftiziopneumologie, Liliana Domente, a fost demis pentru controlul insuficient al tuberculozei. Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, i-a cerut atunci medicului-șef sanitar de stat să elaboreze un plan de consolidare a serviciului ftiziopneumologic din țară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *