21 November 2024
mun. Chișinău

Ce trebuie să știi despre sport în timpul sarcinii

Sarcina este una dintre cele mai frumoase perioade din viața unei femei, dar și cea cu cele mai multe schimbări în organismul viitoarei mame, care aduc neplăceri. Cele mai frecvente sunt stările de oboseală, dorința de somn, grețurile, durerile de spate, gât, picioare umflate și kilograme în plus. Activitatea fizică poate ușura trecerea peste aceste stări. Medicii susțin însă că sportul în sarcină trebuie făcut cu măsură și precauție. În caz contrar, viața fătului este pusă în pericol.                            

watermarked-IMG_6461Ina Chișlaru nu se lasă de sala de sport de ani buni. A trecut prin două sarcini, practicând câte două – trei antrenamente pe săptămână. Nu i-a fost frică, pentru că a avut încredere în instructor. Înainte de nașterea celui de-al doilea copil, marți a fost la sala de sport, iar vineri era deja în travaliu la maternitate. “Mi-a fost ușor, eram motivată de faptul că mulți se uitau la mine cu o oarecare spaimă, dar eu mă simțeam plină de puteri și energie. Femeilor care nu fac sport înainte de sarcină le este mai greu”. Mai mult, în timp ce era gravidă, femeia practica și înotul. A revenit în sala de sport la trei luni după naștere și nu a avut nevoie de mult timp ca să revină la forma de dinainte de sarcină.

Atât medicii, cât și instructorii sportivi susțin că exercițiile fizice în sarcină ajută la tonifierea musculaturii, îmbunătățește circulația sângelui și respirația, precum și pregătește gravida pentru a avea o naștere ușoară.

watermarked-Спорт-и-беременностьAurelian Gorea, președintele Federației de Bodybuilding și Fitness din Moldova, a elaborat un program de exerciții pentru femei însărcinate și are grijă ca sportul să nu le dăuneze. “Nu vrem să atingem performanțe sportive, sunt exerciții pentru menținerea unei stări bune de sănătate, lucrăm la toate grupurile de mușchi. Datorită sportului, doamnele au trecut mai ușor peste durerile nașterii. Au avut mușchi mai puternici, respirație mai bună. Foarte ușor decurge sarcina și nașterea în cazul femeilor care au făcut genuflexiuni, uneori cu haltere destul de grele”.

instructorul sportiv le recomandă să practice înotul, joggingul, aerobica, să meargă pe bicicletă și să se plimbe prin parc.

watermarked-176-1202e96871fdc65d223ec6fabc5f5662Plimbările pe jos sunt cele mai permise mișcări fizice în sarcină. Jumătate de oră de mers în fiecare zi o va bine dispune pe viitoarea mămică și îi vă mări tonusul. Și aerobica este bună în această perioadă, deoarece ajută corpul la transportarea și utilizarea oxigenului, doar că trebuie practicată fără sărituri. Înotul este recomandat pentru că implică mai multe grupuri de mușchi. Iar mersul pe bicicletă stimulează mușchii picioarelor, spatelui, abdomenului și ajută la fortificarea celor pelvieni.

Înainte de a face sport, mamele sunt sfătuite să consulte ginecologul. Potrivit ginecolog – obstetricianului Diana Mitriuc: “Orice tip de mișcare este binevenită în timpul gravidității, doar că în limitele sale. Dacă o femeie nu a făcut sport înainte de sarcină, atunci ar fi bine să nu depună efort fizic. Este recomandată continuarea activității de dinaintea perioadei prenatale, doar că la o intensitate mai mică”.

Medicul a mai menționat, pentru emedicina.md, că le recomandă viitoarelor mămici să-și monitorizeze pulsul în timpul exercițiilor fizice și să țină cont de mișcările fătului. “Sarcina nu este o boală, iar sportul nu este un tratament sau o ocupație în timpul gravidității. Orice tip de efort fizic trebuie dozat, iar trei-patru antrenamente pe săptămână sunt suficiente”.

watermarked-Гимнастика-для-беременных2Doctorul mai spune că sunt o mulțime de avantaje pentru femeile care nu duc un mod sedentar de viață în timpul celor nouă luni de graviditate. “Ele au o stare de bine după sport. De asemenea, prin mișcare și contracții musculare, în special la nivelul picioarelor, pot fi prevenite edemele gestaționale (umflarea pielii ca urmare a reținerii apei în anumite țesuturi ale organismului). Femeia care practică sportul înainte și după sarcină își revine mai repede după naștere”.

Sportul este contraindicat femeilor cu placenta previa – o problemă a sarcinii în care placenta crește în partea inferioară a uterului și acoperă total sau parțial deschiderea colului uterin. Nu au voie să facă exerciții fizice, gravidele cu insuficiență cervicală, care manifestă risc de avort spontan sau naștere prematură.

În perioada prenatală sunt interzise artele marțiale, gimnastica, săriturile pe trambulină, salturile cu parașuta, schiatul și scuba diving-ul (scufundări).

De asemenea, femeile însărcinate trebuie să înceteze orice activitate fizică dacă are amețeli, dureri de cap, abdominale sau în piept, dacă apar sângerări vaginale sau contracții uterine, dacă vomită sau are scurgeri de lichid amniotic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *