13 October 2024
mun. Chișinău

Colaborarea moldo – niponă în domeniul ocrotirii sănătății va trece la a doua etapă

japonia3Ministerul Sănătății a reușit, în ultimii ani, să atragă investiții considerabile pentru dezvoltarea și dotarea instituțiilor medicale din țară cu echipamente moderne. Printre realizările autorităților din domeniu se numără și implementarea proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de asistență medicală”, cu suportul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA). Un bilanț al realizărilor de până acum a fost prezentat în data de 7 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă, urmată de vizitarea Institutului de Medicină Urgentă. La eveniment au participat Ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan, viceministrul de Externe al Japoniei, Motome Takisawa și ambasadorul Japoniei la Chișinău, Masanobu Yoshii. Oficialii au decis că e momentul pentru trecerea la a doua etapă a cooperării moldo – nipone.  

Acordul de împrumut între Guvernul Moldovei și Japoniei a fost semnat acum trei ani, iar investițiile totale ajung până la 60 milioane de dolari, echivalentul a peste un miliard de lei. Beneficiarii sunt cele mai importante instituții medico-sanitare din țară, dar și centre de sănătate publică din Capitală și din alte nouă raioane.

japonia4Până în prezent, la Spitalul Clinic Republican au fost dotate cu echipament modern 12 săli de operație din noul bloc de chirurgie al instituției. Institutul de Medicină Urgentă și Institutul Oncologic au beneficiat de echipamente de ultimă generație de diagnostic ultrasonografic și endoscopic, iar Institutul Mamei și Copilului a fost dotat cu echipament modern pentru chirurgie oftalmologică.

 japonia4Ministerul Sănătăţii însă nu a reușit să respecte toate obligațiunile. Astfel, se atestă întârzieri în pregătirea spațiilor unde urmează să fie instalat echipament pentru Institutul Oncologic (Centrul de sterilizare centralizată, Centrele de Screening al Cancerului Colorectal Bălţi și Cahul) și pentru Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” (Blocul operator și parțial Centrul de sterilizare Centralizată), unde lucrările nici nu au demarat din lipsa de bani din bugetul public. În urma deblocării cheltuielilor prevăzute în Legea Bugetului de stat pentru anul 2015, pentru proiectul „Modernizarea sectorului sănătății în Republica Moldova”, din contul creditului acordat de Banca Mondială, urmează să fie inițiate procedurile de licitație pentru Institutul Oncologic. Lucrările pentru Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” urmează să fie executate din contul Bugetului Municipal.

japonia2Totodată, în instituțiile beneficiare, mai există echipament care nu este pus în funcțiune din lipsa consumabilelor. În context, ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a declarat că: “Ne asumăm responsabilitatea pentru acele utilaje care nu sunt încă puse în funcțiune. Ne pregătim pentru etapa a doua de implementare, care înseamnă procurarea consumabilelor, pentru o perioadă determinată. Și asta pentru a asigura funcționalitatea tuturor aparatajelor”.

De asemenea, se atestă lipsa cadrelor calificate suficient pentru a asigura funcționalitatea deplină a echipamentelor medicale. „În octombrie, în cadrul programului de secundariat clinic, va fi organizată prima etapă de training de pregătire a unor chirurgi pentru utilizarea anumitor echipamente medicale, care au fost instalate”, a mai menționat Ruxanda Glavan.

La rândul său, viceministrul de Externe al Japoniei, Motome Takisawa, a menționat că Republica Moldova și Japonia au făcut un pas istoric împreună și că de acum încolo vor intensifica relațiile.Doresc ca, prin intermediul proiectelor prin care sunt  utilizate tehnologiile medicale japoneze, poporul Moldovei să beneficieze de servicii medicale de calitate. Sper ca aceste proiecte să constituie baza importantă spre următorul pas pentru Japonia și Moldova”, a precizat viceministrul de Externe al Japoniei, Motome Takisawa.

La conferința de presă a participat și ambasadorul Japoniei la Chișinău, Masanobu Yoshii. Excelenţa sa a declarat că a decis să depună eforturi cât mai mari pentru a îmbunătăți relațiile de prietenie dintre Moldova și Japonia.

Până în prezent, Japonia a acordat țării noastre asistență în valoare totală de 150 de milioane de dolari pentru stabilitatea economică și socială a Moldovei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *