4 December 2024
mun. Chișinău

Copil de trei ani și jumătate, transportat în stare gravă la spital cu ambulanța ”AVIASAN”

Un copil de trei ani și jumătate din satul Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei, a fost internat în stare gravă în secția de reanimare somatică a Institutului Mamei și Copilului (IMC) din Capitală. Micuțul s-ar fi intoxicat cu fosfor și a fost transportat la spital, în seara de 3 iunie, cu ambulanța Serviciului medical de urgență din țara noastră ”AVIASAN”.

Directorul IMC, Sergiu Gladun, a afirmat pentru emedicina.md că micuțul este în stare gravă, dar stabilă.Deocamdată nu putem spune din ce cauză s-a otrăvit copilul, vom afla numai după ce vor fi efectuate analizele și investigațiile medicale”.

Acesta este cel de-al treilea copil spitalizat în data de 3 iunie, în urma intoxicării. Alți doi copii, de opt și șase ani din Capitală, și mama lor au ajuns la IMC, după ce s-ar fi intoxicat cu substanțe etnobotanice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *