4 December 2024
mun. Chișinău

Donatorii de organe, asigurați de stat

hands-91125_1920Polița de asigurare medicală pentru donatorii de organe va fi achitată de Guvern, iar transplantul de țesuturi și celule va putea fi efectuat și de instituțiile private. Noile prevederi de modificare a legislației au fost aprobate miercuri de Cabinetul de miniștri, la propunerea Ministerului Sănătății.

Potrivit proiectului de hotărâre, executivul își va asuma calitatea de asigurat în raport cu donatorii de organe în viață, iar responsabilă de evidența acestor persoane va fi Agenția de Transplant. De asemenea, criteriile de autorizare a băncilor de țesuturi și celule vor fi aprobate de Ministerul Sănătății și Agenția de Transplant și nu de Guvern cum a fost până acum.

Noile amendamente prevăd că transplantul de organe va fi permis numai în instituțiile medico-sanitare publice, iar transplantul de țesuturi și celule va putea fi efectuat atât în spitalele de stat, cât și în clinicile private autorizate.

ministerul sanatatiiNoile cerințe tehnice pentru băncile de țesuturi și celule vor fi aprobate de Ministerul Sănătății. Acestea vor fi obligate să dispună de specialiști competenți, spații și echipamente corespunzătoare, dar și de un sistem de documentare securizat al datelor personale.

În procesul de eliberare a autorizării pentru instituțiile medicale care vor efectua transplant sau pentru băncile de țesuturi, Ministerul Sănătății și Agenția de Transplant vor desemna evaluatorii care vor inspecta instituțiile solicitante. Răspunsul va fi oferit de autorități în cel mult două luni de la depunerea dosarului.

Autorizarea va fi oferită pentru o perioadă de cinci ani. Suspendarea activității în acest domeniu, la fel, va putea fi făcută de Ministerul Sănătății, la propunerea Agenției de Transplant, în urma unui raport de inspecție al evaluatorilor.

În anii 2014 și 2015, în Moldova au fost înregistrați câte șase donatori de organe în viață. Potrivit statisticilor internaționale, transplantul de ficat prelungește viața pacientului, în medie, cu 12 ani, cel de inimă – cu 6,8 ani, iar transplantul de rinichi prelungește viața bolnavului cu 10 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *