12 October 2024
mun. Chișinău

Masajul combate stresul

Din cele mai vechi timpuri, masajul era utilizat în medicina populară a mai multor popoare, inclusiv la romani, greci, chinezi și slavi. Dacă inițial era practicat prin lovituri și atingeri stângace, în prezent, masajul a ajuns o metodă de tratament a unor boli grave, utilizată de profesioniști din întreaga lume. Specialiștii susțin că, în primul rând, masajul ne ajută să combatem stresul, oboseala și depresia.

Oamenii sunt îndemnați să apeleze la maseuri, nu doar la recomandarea medicilor de familie sau când sunt diagnosticați, de exemplu, cu o boală a aparatului locomotor, dar și pentru o simplă profilaxie.

Potrivit maseuzei Parascovia Tanasii, o sesiune de 10 -15 zile de masaj este binevenită, cel puțin o dată la jumătate de an. Masajul încetinește îmbătrânirea, activează circulația sangvină și intensifică funcțiile pielii, care reprezintă, în medie, 20 la sută din greutatea corpului. Datorită receptorilor pielii, este îmbunătățit și sistemul nervos. De asemenea, masajul ajută la eliminarea toxinelor din organism. Prin masarea pieptului, a spatelui putem îmbunătăți și așa-zisa ventilație ale unor importante segmente ale plămânilor. Masajul întărește imunitatea și chiar vederea”, a mai spus specialista în practicarea masajului.

Prin masarea unui punct din mijlocul tălpii, putem evita amețelile și îmbunătăți funcția rinichilor. Putem scăpa de insomnie dacă masăm creștetul capului. Oricât de straniu ar fi, dar masajul ne ajută și la depășirea unor traume psihologice și poate readuce chiar fericirea într-un cuplu unde sunt neînțelegeri. Masajul îi apropie pe parteneri prin atingeri ușoare și relaxante.

O sesiune de masaj a spatelui poate dura de la 20 și până la 35 de minute, iar o sesiune de masaj general durează până la o oră și jumătate, în cazul adulților.

În instituțiile medicale de stat, taxele variază între 15 și 30 de lei, iar în centrele medicale private prețul poate ajunge și până la 250 de lei, pentru o oră și jumătate.

Totodată, oamenii pot beneficia și de serviciile specialiștilor la domiciliu. O sesiune de masaj al spatelui pentru un copil costă între 110 și 120 de lei, iar adulții, care își doresc masaj general, fără a se deplasa la spital, vor trebui să scoată din buzunar, pentru o sesiune de 90 de minute, puțin peste 150 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *