27 July 2024
mun. Chișinău

Medicii ar putea prescrie tratament prin internet

45e8f4939bc3bd36e4b87ab1e324d227_lImplementarea sistemului de telemedicină, care va permite stabilirea diagnosticului de la distanță, posibilitatea solicitării echipajelor de urgență prin SMS, Skype sau Viber și integrarea dispeceratelor medicale cu cele ale Serviciului Situațiilor Excepționale. Sunt câteva dintre inițiativele Ministerului Sănătății, care urmează să fie realizate până în anul 2020. În premieră, datorită tehnologiilor informaționale de ultimă generație, medicii vor putea stabili de la distanță diagnosticul unui pacient. Bolnavii vor avea conexiune directă cu doctorii și nu vor mai fi nevoiți să meargă zeci de kilometri pentru o simplă consultație.

Practic, medicul de familie va fi dotat cu aparate speciale, iar rezultatele analizelor efectuate acasă sau în cabinet vor putea fi încărcate pe o platformă online, iar orice medic disponibil va putea oferi o consultație de la distanță în timp real. Echipamentul portabil ar putea fi compus din ecograf, spirometru și analizor, care în 15 minute ar putea face 14 teste simultane ale sângelui. Pentru început, cel mai probabil, va fi implementat sistemul de videoconferințe pentru un schimb de experiență și consultări între medicii aflați în centre sau spitale diferite. Statul urmează să investească, în prima fază, 3,6 milioane de lei.

De asemenea, odată cu încheierea implementării apelului unic 122, urmează să fie realizată informatizarea integrală a sistemului de urgență din momentul apelului și până la spitalizare. De exemplu, persoanele cu deficiențe de auz și vorbire vor putea apela serviciile de urgență prin intermediul SMS, Skype sau Viber.

healthcare-managementAutoritățile își propun să investească 45 de milioane de lei pentru reducerea numărului dispeceratelor medicale de urgență și integrarea lor cu cele ale salvatorilor. Unitățile urmează să fie dotate cu GPS, stații radio și radiotelefoane. Astfel, Ministerul Sănătății vrea să reducă rata solicitărilor neargumentate cu 15 la sută. 

Alte 25 de milioane de lei vor fi alocate pentru crearea unei baze auto centralizată, cu filiale în toată țara, pentru reapariția și monitorizarea ambulanțelor și altor mașini sanitare.

O altă problemă care urmează să fie soluționată este asigurarea Serviciului de Medicină Urgentă cu medici calificați. În prezent, doar fiecare al doilea angajat al echipajelor de salvare este medic de profesie, restul sunt asistenți medicali sau medici cu studii medii. Competențele acestor angajați, deseori, sunt sub nivel, în special la sate. Programele de instruire a felcerilor și operatorilor dispeceratelor nu corespund cerințelor. De asemenea, nu există cadru normativ pentru instruirea paramedicilor, lipsește implicarea voluntarilor în acordarea primului ajutor.

În prezent, o echipă de urgență reușește să deservească, potrivit tuturor regulilor, opt mii de persoane, în timp ce normativele internaționale stabilesc o asigurare de 12.500 de pacienți.

Autoritățile își mai propun să investească, în următorii patru ani, 360 de milioane de lei și pentru dotarea adecvată a departamentelor de medicină urgentă. Astfel de unități urmează să fie deschise în cele mai mari spitale din țară.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *