4 December 2024
mun. Chișinău

Moldovenii și băutura – un cocktail nociv și periculos

Băutura le-a luat mințile moldovenilor. Anul trecut, peste cinci mii de moldoveni au fost prinși beți la volan, în creștere alarmantă față de 2015, când au fost înregistrate doar peste 1200 de cazuri. Datele sunt incluse într-un raport al Procuraturii Generale, făcut public recent. 

Așadar, băutura a stat la bazele celor mai frecvente infracțiuni, crime și abateri de la Codul Penal. Potrivit statisticilor, 83 dintre cele 189 de omoruri înregistrate au fost comise la beție. Și corecțiile fizice în familii tot cu mintea tulbură au fost făcute – fiecare al doilea bărbat care și-a bătut femeia era în stare de ebrietate. 

Sub influența alcoolului a fost comis și aproape fiecare al doilea omor din totalul celor 189 înregistrate anul trecut. Nici polițiștii n-au scăpat de pumnii celor care au întrecut măsura cu băutura. 87 dintre cele 138 de cazuri înregistrate au fost comise de oameni beți.

Tinerii cad tot mai des în capcanele licorii lui Bachus

Fiecare al cincilea moldovean, care a avut intoxicații grave cu alcool anul trecut, este copil sau adolescent. În total, în 2016, aproape o mie de oameni au fost internați cu forme acute de intoxicații alcoolice.

Specialiștii de la Centrul Național de Sănătate Publică susțin că, în perioada 2011 – 2015, au avut de suferit în urma acestei patologii peste 6500 de oameni, dintre care aproape 400 au murit.

Consumul nociv de alcool este un factor de risc responsabil de declanșarea multor boli netransmisibile. În jur de 2,5 milioane de oameni mor anual în lume din cauza că beau prea mult. Cele mai multe decese asociate băuturilor alcoolice sunt atribuite leziunilor, cancerului, bolilor cardiovasculare și cirozei hepatice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *