4 December 2024
mun. Chișinău

Păstrați vederea ca ochii din cap

brailPeste șapte mii de oameni cu handicap vizual locuiesc în țara noastră, iar numărul persoanelor cu probleme de vedere a crescut în ultimii ani. Asta arată statistica oficială. Totuși, numărul celor care văd prost e mai mare, pentru că mulți dintre ei ajung la oftalmolog abia când vederea li se înrăutățește drastic.

Aproximativ 40 de milioane de oameni nu văd lumina soarelui

Potrivit datelor Centrului Național de Sănătate Publică, prezentate cu ocazia Zilei Mondială a Văzului, în lume, 39 milioane de oameni sunt orbi și 246 milioane au tulburări vizuale moderate sau severe. 90 la sută dintre oamenii orbi locuiesc în țările cu venituri mici. Se estimează că aproximativ 19 milioane de copii suferă de deficiențe de vedere, iar aproximativ 65 la sută din totalul persoanelor cu deficiențe de vedere au peste 50 de ani.

Diabetul zaharat și problemele de vedere

00115570_largeÎn Europa sunt aproape 25 de milioane de persoane cu tulburări vizuale. Circa 70 de milioane au boli de ochi în stadii incipiente, netratarea cărora duce la orbire. Acest risc crește și din cauza răspândirii rapide a cazurilor de diabet zaharat. În Moldova, de exemplu, potrivit datelor oficiale 40 de mii de pacienți bolnavi de diabet au problem de vedere.

80 la sută dintre tulburările vizuale pot fi tratate sau prevenite

În ultimii 20 de ani, s-a redus cu mult numărul persoanelor oarbe din cauze infecțioase. De aceea, este foarte important să fim precauți, să mergem regulat la oftalmolog, chiar dacă nu observăm o schimbare în vedere. De asemenea, aflaţi dacă unul sau mai mulți membri ai familiei au suferit de o boală oftalmologică, astfel veți ști dacă sunteți printre persoanele cu factor de risc ridicat de a avea afecțiune oculară.

Odihniți periodic ochii

ef8bd3de49a270d49d40baf602fbfad5_xlMedicii recomandă celor care lucrează în fața calculatorului să facă pauze regulate. La fiecare 20 de minute este recomandat să feriți privirea de la calculator și să priviți în orizont pentru 20 de secunde. O alimentație sănătoasă înseamnă și ochi sănătoși. Este recomandată să mâncați morcovi, spanac, varză, acizi grași, pe care îi găsiți în somon sau ton.

De asemenea, supraponderabilitatea și obezitatea pot cauza declanșarea unor afecțiuni precum diabetul, care poate afecta vederea. Totodată, este foarte important să renunțați la fumat și să feriți ochii de fum, deoarece fumatul este asociat unor riscuri mai mari pentru sănătatea ochilor, riscuri legate de cataractă, probleme cu nervul ocular și degenerarea celulară.Dacă fumați, renunțați pentru binele vederii pe termen lung. Dacă nu fumați, evitați spațiile închise cu fum, care irită puternic ochii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *