4 December 2024
mun. Chișinău

Strugurii, fructele toamnei care aduc sănătatea în casă

str1Strugurii au loc de cinste în casele moldovenilor. Moldova are pe hartă forma unui ciorchine, peisajele sunt împânzite de podgorii, iar toamna bobițele sfărâmate mustesc în toate curțile. Strugurii nu înseamnă însă doar vin. Dacă sunt consumați în stare proaspătă profitați de o mulțime de beneficii pentru sănătate. Combinația dintre gustul dulce și acru în același timp au făcut aceste fructe populare atât ca desert, gustare, cât și pe post de componentă în salate de legume. Pe lângă faptul că sunt delicioși, strugurii sunt și depozite de substanțe nutritive esențiale pentru sănătate și nu trebuie să lipsească din dieta noastră zilnică.

Ne apără de cancer. Strugurii conțin antioxidanți puternici, cunoscuți drept polifenoli, care pot încetini dezvoltarea cancerului și chiar preveni apariția acestei boli crunte. Studiile recente au demonstrat că resveratrolul, găsit din abundență în coaja strugurilor roșii, are un rol foarte important în protecția organismului de cancer, pentru că neutralizează radicalii liberi și încetinește sporirea celulelor cancerigene și stimulează dezvoltarea celor sănătoase. 

str4Previn bolile de inimă. Poama conține şi flavonoizi, în special quercetin, care, potrivit mai multor cercetări, reduce riscul apariției arteriosclerozei. De asemenea, fiind bogați în polifenoli, care au efecte antiinflamatorii, strugurii protejează inima, reduc nivelul de colesterol în sânge și scad presiunea arteriale. Resveratrolul favorizează dilatarea vaselor, iar acest lucru ajută sângele să circule mai ușor prin organism, ducând și la creșterea cantității de oxigen și substanțelor nutritive transportate celulelor. Toate acestea, împreună cu potasiul și fibrele, scad riscul apariției unui atac de cord.

Pun digestia la muncă. Având un conținut ridicat de apă (85%), strugurii contribuie la hidratare și îți ajută intestinele să funcționeze normal. Pentru că sunt bogate și în fibre, aceste fructe îți pune digestia la treabă și are un efect laxativ, fiind de mare ajutor în caz de constipație. Poama este bună și pentru detoxificare.

str2Buni în caz de alergii. Datorită efectului antiinflamator al substanțelor conținute în struguri, aceștia te pot ajuta să scapi de simptomele care îți dau bătăi de cap dacă ești alergic. Astfel, consumă poamă ca să nu-ţi mai curgă nasul, să scapi de ochii înlăcrimați, tuse și strănut.

Reduc riscul de diabet. Un studiu amplu publicat în 2013 a demonstrat că anumite fructe proaspete (nu sucuri), printre care și strugurii, pot reduce riscul apariției diabetului de tip 2 în cazul adulților. Conținutul de resveratrol din poamă face aceste fructe bune pentru a preveni această boală, pentru că reduce nivelul zahărului în sânge.

Te umple de energie.  Fiind bogate în glucoză, fructoză și zahăr, strugurii îți dau multă energie. Acestea se absorb foarte repede în organism, iar efectul lor se simte instantaneu. Așa că poți înlocui cu succes cafeaua cu un ciorchine de struguri pentru a te simți energizat.

str6Aliați în cura de slăbire. Mulți cred că strugurii îngrașă. Consumați în exces și la ore nepotrivite, aceștia ar putea să îți dea puțină bătaie de cap. Totuși, aceste fructe sunt mult mai indicate la gustare decât niște alune prăjite sau o plăcintă, pentru că vor ajuta la detoxificarea organismului și îți vor tine de foame o perioadă destul de lungă. Sunt bogați în fibre și substanțe nutritive care îți vor tăia pofta de mâncare.

Te vor menține tânăr. O parte din secretul tinereții fără bătrânețe stă ascuns în struguri. Și asta pentru că aceste fructe te vor ajuta să ai o piele fără riduri, luminoasă și elastică. Flavonoizii și antioxidanții sunt de mare ajutor pentru încetinirea îmbătrânirii, iar semințele de struguri conțin din abundență Vitamina E, care nu lasă anii să-și lase amprente pe fața ta.

Buna funcționare a creierului. Același resveratrol celebru are efecte extraordinare și asupra sănătății neurologice. Această substanță conținută în struguri mărește funcțiile cognitive, potrivit unor studii recente. Performanțele intelectuale sunt majorate și datorită efectului antiinflamator, iar în cazul vârstnicilor consumul de struguri ajută la păstrarea memoriei și crește viteza de memorare.

Protejează vederea. Cercetările au demonstrat și faptul că strugurii protejează sănătatea ochilor. Și asta pentru că aceste fructe încetinesc procesul numit stres oxidativ. Este vorba despre eliberarea radicalilor liberi, care atacă retina.

100 de grame de struguri conțin aproximativ 70 de calorii, 18 grame de carbohidrați şi 0,7 grame de proteine.

Sursa:

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *