27 July 2024
mun. Chișinău

Vizită în premieră. Prințesa Moștenitoare Mary a Danemarcei vine în Moldova

În calitatea sa de Patroană a Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, Prințesa Moștenitoare Mary a Danemarcei va întreprinde, în perioada 23-25 noiembrie, o vizită de trei zile în țara noastră, la invitația ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan. Alteța Sa Regală va fi însoțită de directorul Regional OMS pentru Europa, Zsuzsanna Jakab.

În cadrul vizitei, vor fi abordate trei subiecte principale – sănătatea femeilor și a copiilor, conștientizarea importanței vaccinării și a rezistenței la antibiotice. Invitații de rang înalt vor face cunoștință cu progresele înregistrate în aceste domenii și reformele în sănătate.

3012951500000578-0-image-m-2_1452590739628Prințesa Moștenitoare Mary a Danemarcei va avea întrevederi cu reprezentanții societății medicale, cei ai agențiilor Națiunilor Unite și partenerii de dezvoltare. De asemenea, Alteța Sa Regală va ține un discurs în fața studenților și absolvenților Școlii de Management în Sănătatea Publică.

Totodată, înalții oaspeți vor vizita depozitul național de vaccinuri din cadrul Centrului Național de Sănătate Publică și Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară, precum și cabinetul de vaccinări, marcând, în același timp, Săptămâna mondială de conștientizare a rezistenței la antibiotice.

Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a invitat-o pe Prințesa Moștenitoare Mary a Danemarcei să viziteze țara noastră, în cadrul reuniunii Comitetului Regional al OMS, care a avut loc la Copenhaga în septembrie 2016. Ministrul a declarat că această vizită reprezintă o onoare pentru țara noastră și și-a exprimat speranța că Alteța Sa Regală va îndrăgi Moldova.

214077ce124451cbb138f0d52b7178b3Prințesa Moștenitoare Mary a Danemarcei a devenit Patroana Biroului Regional al OMS pentru Europa în 2005, asumându-și un rol activ în ceea ce privește ridicarea nivelului de conștientizare privind problemele din sănătatea publică prin intermediul discursurilor din cadrul evenimentelor majore ale OMS, vizitelor în diferite țări, declarațiilor publice și articolelor.

Alteța Sa Regală pledează pentru sănătatea mamei și a copilului, conștientizarea importanței imunizărilor și a rezistenței antimicrobiene.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *