Trecerea de la scutece la oliță este un eveniment așteptat de mulți părinți. Unii sunt chiar nerăbdători și îi forțează pe copii să folosească toaleta mult prea devreme. Însă această schimbare nu este nici simplă, nici ușoară. Găsirea momentului potrivit în care copilul să fie pregătit pentru oliță este esențială. În caz contrar, încercarea de a-l învăța cu toaleta este dificilă și neplăcută atât pentru cel mic, cât și pentru părinți, iar trecerea de la scutec la oliță va dura mai mult și chiar poate întârzia. O altă greșeală pe care o fac părinții și nu numai este să compare copiii între ei. Chiar dacă au aceeași vârstă, trebuie știut faptul că atât ritmul de dezvoltare al staturii, greutății, cât și cel psiho-motor este diferit, condiționat în primul rând genetic și apoi influențat de factori externi.
Medicii nu recomandă începerea procesului de învățare a copiilor să folosească olița mai devreme de un an și jumătate, cu mențiunea că fiecare copil este diferit și uneori acest termen poate fi extins și până la patru ani.
Urologul-pediatru Victor Roller spune că vârsta potrivită este de 18-20 de luni. Copilul trebuie să fie suficient de dezvoltat pentru a putea să se așeze și să se ridice singur de pe oliță. În momentul în care începe antrenamentul, micuțul învață să înțeleagă că are voie să urineze doar atunci când este pe oliță. Cu timpul, acesta va lansa diverse semnale prin care părinții își vor da seama de nevoile lui. Părinții, la rândul lor, când simt că cel mic vrea să urineze, de pildă, îi pot pune într-o anumită poziție și să emite un anumit sunet (psssh). Astfel, copilul învață să asocieze poziția, sunetul și faptul că urinează. Repetând această tehnică de învățare, copilul va urina în mod reflex. Atenție însă, aceasta este pregătirea pentru deprinderea folosirii toaletei, nu și învățare. Copilul nu cooperează cu bună știință, cel puțin la început. Pentru asta este necesară multă atenție și persistență. La fel de important este ca părintele să fie calm și să își păstreze o atitudine pozitivă.
Copilul trebuie să fie conștient de momentul că are scaun. Odată cu aceasta, micuțul va învăța și să se abțină. Adeseori, copiii care sunt învățați să folosească olița devreme își schimbă dintr-o dată modul de comportament. Ei nu au organismul suficient de pregătit pentru a dobândi prețuita artă a controlului intestinelor și a vezicii urinare. Ei se așază de bună voie pe oliță, dar nu fac nimic. După aceea, imediat se ridică și fac într-un colț al camerei sau în pantaloni. Pentru ei, făcutul la oliță simbolizează faptul că au cedat și au făcut așa cum doresc părinții. Asta deși, în timpul celui de-al doilea an de viață, copiii au din ce în ce mai mare nevoie de a face totul singuri, când organismul o cere. Atunci când copilul stă ceva timp pe oliță, după care se îndepărtează de aceasta el nu face decât să amâne urinarea sau defecarea. Rezistența ar putea dura pe tot parcursul zilei. Aceasta este constipația de tip psihologic. „Până la un an, micuții urinează de 15-16 ori pe zi, fapt absolut normal pentru buna funcționare a organismului. În momentul în care la copil s-a format reflexul condiționat de a merge la oliță, atunci apare abținerea cronică, numită și staza urinară, adică retenția de urină. Aceasta provoacă hipertrofia peretelui vezical, care, la rândul său, duce la disfuncții neurogene ale vezicii urinare”, avertizează medicul. Cu alte cuvinte, vezica urinară se încordează de fiecare dată când micuțul se abține să facă pipi. Odată ce acest proces începe să se repete regulat, la fel ca un mușchi bine antrenat, pereții vezicii încep să se îngroașe, fapt ce poate perturba funcționarea normală a aparatului urinar.
„Când vezica urinară este forțată în mod regulat, crește presiunea intravezicală, care dereglează procesul de eliminare a lichidului prin căile urinare, ceea ce poate duce la consecințe grave precum reflux vezico-ureteral, urinări nocturne involuntare, incontinență urinară, procese inflamatorii”, mai spune doctorul Victor Roller. Este vorba despre afecțiuni serioase care pun în pericol sănătatea copilului. Spre exemplu, refluxul vezico-ureteral este atunci când urina urmează calea inversă, dinspre vezică spre rinichi. Dacă nu este tratată corect și la timp, amenință funcțiile rinichilor și poate fi nevoie de intervenție chirurgicală. De asemenea, din cauza suprasolicitării vezicii, care va avea pereții îngroșați, există riscul ca micuțul să piardă capacitatea de a controla reflexul de a urina. Mai mult abținerea cronică, atât de la urinare, cât și de la scaun, favorizează apariția infecțiilor. Cu cât mai rar este eliminată urina, cu atât bacteriile au mai mult timp să se strecoare și să se răspândească prin întregul tract urinar.
Urologul-pediatrul Victor Roller mai spune că un copil reușește să controleze vezica urinară în timpul zilei abia începând cu vârsta de doi ani, iar pe timpul nopții – de la patru ani. „Este absolut normal ca micuții să poarte scutece oricât au nevoie. Nu este o rușine și aceasta nu înseamnă că este un copil leneș sau prost. Sunt copii care reușesc să-și controleze mecanismul de urinare mai devreme. Totul depinde de ritmul de dezvoltare al fiecăruia în parte”, explică specialistul. De aceea, medicul le recomandă părinților să se înarmeze cu răbdare atunci când decid să înceapă operațiunea „olița” și să nu forțeze copilul atunci când acesta este nepregătit.
Mai multe informații despre cum poate fi deprins copilul să folosească toaleta găsiți aici.
