Cum să ne alimentăm corect de Paște
Au mai rămas ore numărate până când familiile se vor reîntregi la mesele pline cu bucate întinse cu ocazia sărbătorilor pascale. Nu este.
Au mai rămas ore numărate până când familiile se vor reîntregi la mesele pline cu bucate întinse cu ocazia sărbătorilor pascale. Nu este.
Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a postat astăzi un mesaj pe pagina sa de facebook, în care îi îndeamnă pe oameni să semnaleze toate.
Ouăle roșii reprezintă unul dintre simbolurile sărbătorilor pascale. Joia Mare, numită și Joia Patimilor, este ziua în care gospodinele vopsesc sau încondeiază ouă.
Produsele alimentare vândute la marginea bordurilor din Capitală sunt responsabile de creșterea numărului intoxicațiilor grave. Potrivit statisticii Centrului de Sănătate Publică din Capitală,.
Gândiți-vă de două ori înainte de a cumpăra ridichi, morcovi sau dovlecei de la piață în această perioadă. Specialiștii Centrului de Sănătate Publică.
Pacienții vor fi diagnosticați mai eficient și mai rapid, fără a aștepta zile în șir la ușa specialiștilor, cum se întâmplă în prezent..
Elevii cu dizabilități, care nu pot frecventa școala din cauza stării de sănătate, vor putea fi instruiți online de profesori. Iar gimnaziile și.
Numărul infecțiilor respiratorii virale acute a crescut semnificativ în ultima perioadă. În prima săptămână a lui aprilie au fost înregistrate 2664 de cazuri,.
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a înregistrat, în martie 2017, prețurile de producător pentru 390 de tipuri de medicamente. În monedă națională, costurile.
Creștinii ortodocși au intrat astăzi în Săptămâna Mare, numită și Săptămâna Patimilor, ultima din Postul Paștelui, cel mai aspru din an. În gospodăriile.