21 September 2024
mun. Chișinău

Schimbarea medicului de familie, permisă pe tot parcursul anului

Regulamentul care le permite pacienților să-și schimbe medicul de familie și policlinica pe tot parcursul anului a intrat în vigoare. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Singura condiție este că cererile de renunțare la medicul de familie pot fi depuse o dată la jumătate de an. Astfel, potrivit autorilor […]

Read More

Administratorii a două cafenele, amendați pentru cu au permis fumatul în local

Administrațiile a două baruri din sectorul Botanica al Capitalei au fost amendate cu aproape 10 mii de lei pentru că au permis fumatul în interiorul localului.  Amenzile au fost aplicate în urma unor verificări efectuate de specialiștii Centrului de Sănătate Publică din Chișinău, în urma unor plângeri venite din partea unor clienți nemulțumiți. Astfel, controalele au […]

Read More

Ambulanță în misiune, răsturnată în urma unui accident

Un felcer a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce ambulanța în care se afla s-a răsturnat. Salvarea transporta un minor în stare de ebrietate la Institutul Mamei și Copilului. În mașină se mai afla mama băiatului, medicul și șoferul. Cu excepția felcerului, nimeni nu a avut de suferit. Informația a fost confirmată pentru emedicina.md […]

Read More

Stop denigrării Serviciului 903

Să oprim denigrarea Serviciului de urgență 903. Cu acest mesaj vine Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, care a lansat o campanie prin care cheamă oamenii să fie solidari cu lucrătorii medicali. Instituția susține că, în ultima perioadă, medicii Serviciului de Urgență, care își fac datoria cu onestitate și devotament, devin victimele unor acțiuni […]

Read More

La un pas de pericol, după ce a înghițit pastile de odolean

Neglijența părinților i-au pus în pericol sănătatea. Vorbim despre o fetiță de un an și 11 luni, din municipiul Bălți, care a înghițit 20 de pastile de odolean. Din fericire, mama a observat incidentul și a chemat imediat ambulanța. În prezent, copila se simte bine, iar viața ei nu este în pericol. „Fetița a înghițit […]

Read More

Lampa Zoom, tehnologie eficientă de înălbire a dinților (P)

Tot mai mulți moldoveni apelează la o metodă de albire a dinților într-un mod profesionist, care oferă rezultate spectaculoase într-un timp relativ scurt. Este vorba despre Lampa Zoom. Cei mai mulți clienți ai clinicilor care apelează la acest tratament de înălbire dentară sunt tinerii care activează în domeniul serviciilor publice, constată medicii stomatologi. Metoda constă […]

Read More

Asistenții medicali, la mare căutare în spitale

Asistenții medicali rămân și în acest an cei mai căutați specialiști în spitalele și centrele de sănătate din țară. Datele Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă arată că din totalul celor peste 1750 de locuri vacante oferite persoanelor cu studii superioare și medii, fiecare al treilea post este disponibil în domeniul sănătății. Baza de date […]

Read More

O nouă premieră medicală pentru Moldova: reconstrucția artroscopică a ligamentului încrucișat anterior și posterior într-o singură intervenție (P)

Genunchiul este cea mai mare articulație a corpului uman și, în mod firesc, este cea mai predispusă la accidentări. Ruptura de ligament încrucișat este una dintre cele mai frecvente leziuni ale genunchiului, dar situația în care se rup ambele ligamente, anterior și posterior, se întâlnește mult mai rar. În prima lună a anului 2017, echipa […]

Read More

Siropuri de casă care vindecă tusea

Cum se lasă frigul, mulți oameni se confruntă cu tuse și dureri în gât. Tusea nu este o boală în sine, ci mai degrabă un simptom zgomotos al multor maladii. Acest act reflex al organismului, care apare atunci când mucoasa din tractul respirator este iritată din cauza unor corpuri străine sau secreții patologice. Tusea este […]

Read More

Cum comentează ministrul Sănătății indignarea unui bărbat care a chemat ambulanța, dar în schimb a primit sfaturi medicale

Ministerul Sănătății a investigat cazul bărbatului din Capitală care acuză de neglijență personalul Serviciului de urgență 903. Acesta s-a arătat deranjat de faptul că a chemat ambulanța ca să o ajute pe prietena sa căreia i s-a făcut rău, însă operatoarea i-a recomandat să meargă la farmacie să ia un termometru, pentru a verifica dacă […]

Read More