Implant cohlear pentru un copil hipoacuzic
Medicii Spitalului Clinic Republican continuă să efectueze intervenții chirurgicale de performanță. De această dată, specialiștii instituției au făcut o operație de implant cohlear.
Medicii Spitalului Clinic Republican continuă să efectueze intervenții chirurgicale de performanță. De această dată, specialiștii instituției au făcut o operație de implant cohlear.
Aproape 86 la sută dintre moldoveni vor avea și de acum încolo acces la servicii medicale gratuite și tratamente compensate, iar cealaltă 14.
Persoanele plasate în aziluri, centre sociale și case de tip internat vor beneficia de mai mulți bani pentru întreținere. Guvernul a aprobat miercuri.
Un copil de doar 10 luni a fost smucit din brațele mamei, trântit la pământ și pălmuit de tatăl său, care era beat..
Managerii spitalelor din țară au reușit, în a doua jumătate a anului trecut, să majoreze lefurile angajaților cu peste 20 la sută. Performanța.
Guvernul a aprobat miercuri Planul național de manifestări consacrate Anului Nicolae Testemiţanu. Potrivit documentului, în acest an, când se împlinesc 90 de ani.
Asistenții sociali comunitari vor ridica salarii mai mari cu 20 la sută. Guvernul a aprobat miercuri hotărârea privind majorarea lefurilor acestor specialiști. Documentul.
O tânără de 27 de ani din localitatea Răzeni, raionul Ialoveni, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos în ambulanță, fiind asistata.
Tot mai mulți locuitori ai Capitalei se îmbolnăvesc în ultima perioadă de boli diareice acute, provocate de produsele de proastă calitate. Potrivit Centrului.
Minora de 12 ani, care a căzut de la etajul patru al unui bloc din Capitală, are mai multe traumatisme grave ale oaselor..